Capitolul 1618 Adevăruri și speranțe

Janet nu și-a putut stăpâni un zâmbet amar care să-i scape la vederea confortului oferit de Johanna. Pieptul îi era plin de sentimente care se contraziceau reciproc și nu știa cum să le împace pe fiecare dintre ele. O parte din ea era obligată să fie recunoscătoare și să vadă asta ca pe o dovadă a iubirii Johannei, dar cealaltă nu putea trece cu vederea ascunderea ei.

Toți cei dragi ei spuneau minciuni nevinovate ca să o protejeze. Nu mai era un copil și trecuse și ea prin furtuni. Poate că se datora vechilor obiceiuri sau iubirii lor rămase neschimbată în toți acești ani, dar chiar și acum, părinții ei ar fi ales să se interpună între ea și pericol. I-ar fi eliberat calea chiar înainte ca ea să ceară asta. Auzind acestea, Janet s-a simțit în același timp mișcată și neajutorată.

Apoi, ca și cum Johanna ar fi simțit sentimentele lui Janet de la celălalt capăt al apelului, a întrebat ezitant: „Știi ceva?”