Ch. 96: Lacrimi

(POV-ul lui Alex)

Am stat acolo, ținând-o în brațe, ascultându-i bătăile inimii stingându-se încet. Max urlă în capul meu, tot felul de emoții curgând prin el, dar tot ce simțeam era amorțit. Cum? Cum s-ar putea întâmpla asta? De ce să ne punem prin toate astea doar pentru a-i pierde pe amândoi?

L-am simțit pe tatăl meu încercând să o ia de la mine și am mârâit cu atâta forță încât pereții s-au cutremurat. Mi-a vorbit, dar nu am auzit decât static. Am continuat să-i ascultam bătăile inimii să-mi umple din nou urechile. Dar tot ce am auzit a fost tăcere. Tăcere care mă cuprinse, trăgându-mă în abis cu ea. Și l-aș lăsa cu plăcere. Fără ea nu voiam să trăiesc oricum.