Capitolul 309
Perspectiva lui Alexandru
Habar n-am de cât timp sunt prins în întunericul tăcut. Nu există conceptul de timp când nu există nimic din care să-l judec. Nici măcar nu pot avea încredere în propria mea minte, pentru că sunt sigur că se oprește complet. Este aceasta viața de apoi? Asta se întâmplă până când renaștem? Plutesc într-un abis nesfârșit de nimic, amintirile îmi sunt încetul cu încetul smulse din minte.
Știu că pierd amintiri pentru că mintea mea îmi arată încontinuu imaginea unei femei. E frumoasă și știu că o iubesc și că e a mea, dar nu-mi amintesc numele ei. O văd cu alte patru persoane, dar sunt fără chip, mai degrabă ca un contur neclar de siluete.