Capitolul 122

„Ești sigur că ești bine?” a întrebat Asher pentru a doua oară, singurul semn al îngrijorării lui fiind cuta dintre sprâncene și felul în care atenția i se tot muta de la drum la locul unde stăteam eu pe scaunul din dreapta.

Cordelia făcuse câteva fotografii cu sigiliul de pe pieptul meu, cel ascuns acum de tricoul supradimensionat pe care îl purtam, ca să se examineze. Un „x” cu capete zdrențuite ca o penă de săgeată, cu o linie lungă care trecea vertical prin centru.

Am încercat să nu-mi fac prea multe griji că asta o lăsase în impas și, în schimb, am încercat să rămân optimistă. Breyona trimisese pozele părinților ei, care acum căutau orice mesaje sau relicve care se potriveau.