Capitolul 218

„Îmi pare rău...” Mi-a părut foarte rău, acest om trecuse prin ceva chiar mai rău decât mine, era optimist și plin de viață, dar ochii lui țineau mai multă durere și trădare decât puteau mărturisi cuvintele lui. „Nu îmi pot imagina prin ce trebuie să treci, chiar acum”. Mi-a întâlnit propriile sfere șocate de cât de sincer eram, trebuie să fi fost neobișnuit cu primirea empatiei și, în această notă, m-am putut identifica cu el. "Alegerea de a fi marcat... ei bine, acesta este singurul lucru în care avem un cuvânt de spus, este singurul lucru în puterea noastră de a controla, dar asta ți-a fost complet luat."

"E vina mea că am lăsat garda jos. Începeam să o accept încet, dacă ar fi mai așteptat câteva luni, nu cred că ar fi trebuit să mă forțeze." Așa că chiar și acestui bărbat i-a fost greu să-și nege legătura cu ea.

„Nu te învinovăți niciodată. Se presupune că poți să-ți lași garda jos cu oamenii care îți plac. Nu ar trebui să te temi de posibilitatea de a fi atacat de persoana care pretinde că te place. Nimic din toate acestea nu este vina ta.” În tot timpul în care am vorbit cu el, vederea mea s-a rătăcit până la umărul lui, curiozitatea mi-a devorat pentru a descoperi cum arăta o mușcătură neconsimțită. Mă îndoiam că va avea un model ușor ca un marcaj tipic.