Capitolul 1537

Nigel și-a încruntat adânc sprâncenele. „Grant...”

În ochii lui Grant se citea o urmă de tristețe, iar zâmbetul lui era amar. „Îmi pare rău, bunicule. E vina mea. Nu te-am putut ajuta pe tine și pe tata și nici nu mi-am îndeplinit îndatoririle față de familia Salvador. Am ajuns să devin și o povară. Mulți ani, m-am gândit mereu la un lucru - cât de diferite ar fi fost lucrurile dacă nu aș fi fost răpit, dacă aș fi fost eu cel care a scăpat de răpitori. Dacă aș fi putut fi puțin mai egoist... Ar fi ieșit totul altfel atunci?”

Cu un amestec complicat de emoții, Nigel încercă să-l consoleze. „Grant, nu te gândi așa la asta. Știu că ai suferit mult de-a lungul anilor. A fost un accident. Și tu ești nepotul meu. De ce nu m-ar durea și pe mine inima pentru tine? Fie că ești tu, fie Justin, vă iubesc profund pe amândoi.”