Capitolul 149
Perspectiva lui Evelyn
Acea voce – acea voce întunecată, promițând durere și sânge, a topit chiar gheața care mă ținea prizonieră, umplându-mă de o ușurare atât de viscerală încât umerii mi s-au lăsat.
Am gâfâit, fără să-mi dau seama că îmi ținusem respirația tot timpul. Pieptul îmi ardea la fiecare inspirație, dar plămânii mei lacomi fuseseră privați de aer suficient de mult timp. Ryan nu a observat însă. Nu a observat cum m-am îndepărtat împleticindu-mă de el, disperată să pun o oarecare distanță între noi, sau cum îmi tremurau mâinile.