Capitolul 158

Am scos un râs scurt. Până și eu am auzit cât de ridicol era. Desigur, numai tatăl ar fi putut fi atât de dubios, atât de crud să hotărască așa ceva.

Poate că a fost doar o altă tactică folosită pentru a mă controla. Pentru a inspira frică în inima mea și pentru a mă împiedica să fac – și să port – orice îmi place. Cunoscându-l pe Tată, asta era o posibilitate foarte reală și foarte probabilă.

Am înghițit în sec, ținându-mă de pandantiv din ce în ce mai strâns, simțindu-mi pulsul reverberând în micul mărțișor.