Capitolul 2
În următoarele ore, mă uit la ceasul din odaia în care m-au încuiat. Mi-aș fi băut paharul mic de apă de hârtie cu câteva ore în urmă și am numărat de zece ori fiecare crăpătură mică pe care o pot găsi în pereții tencuiți. Tocmai când sunt pe punctul de a mă înnebuni complet reluând mental ceea ce sa întâmplat cu Jenna iar și iar, ușa se deschide. Ofițerul pe care îl văzusem mai devreme în camera mea de cămin intră și ocupă locul vizavi de mine la masă.
„Îmi pare rău că te-am lăsat să aștepți, domnișoară Banks”, spune el, așezând un dosar de hârtie pe masă. O deschide și începe să citească în tăcere. Secundele trec și încep să fiu agitat pe scaun la liniștea incomodă. Tocmai când deschid gura pentru a sparge tăcerea, ușa se deschide din nou și un bărbat înalt, purtând un costum scump, intră în mâna cu o servietă. Bărbatul se uită de sus la mine într-un mod evaluator. Este extrem de arătos și emană dominație într-un mod care îl face greu de privit.
„Asta e ea?” spune el aproape pufnit, smucindu-si barbia in directia mea.
„Da, domnule”, dă ofițerul de poliție din cap, făcându-i semn noului venit să stea lângă el. Se așează și citește prin documentele pe care i le înmânează ofițerul. Îi studiez chipul în timp ce citește. El este unul dintre acei tipi fără vârstă. Comportamentul lui serios, fără prostii, îl face să pară mult mai în vârstă, dar fața lui este tânără. Bănuiesc că ar putea avea între douăzeci și patruzeci de ani. Trebuie să simtă că mă uit la el în timp ce ochii lui se ridică spre ai mei peste hârtie și îmi ține privirea. Totul din mine strigă la mine să privesc în altă parte, să rupă contactul vizual, dar nu o fac. Nu voi fi hărțuit de vreun detectiv blocat. Ochii lui devin intensi și apoi jur că văd un zâmbet fulgerător înainte de a-și trânti mâna pe masă, făcându-mă să sar înapoi speriat.
— Încerci să mă provoci, domnișoară Banks? întreabă el cu o voce mai profundă decât a folosit-o cu celălalt ofițer.
„Te provoc?” Pufnesc și ridic o sprânceană, încercând să-mi folosesc atitudinea pentru a masca cât de mult mă speriase.
„Îți sugerez să înveți să te supui și repede, pentru că la locul în care mergi, oamenii nu vor fi la fel de toleranți ca mine”, spune el, închizând dosarul și punându-l în servietă înainte de a se întoarce către ofițer și dă din cap. Inima îmi bate cu putere în piept și panica mă cuprinde în timp ce îi privesc pe cei doi bărbați dând mâna. „O voi lua de aici”, îi spune ofițerului detectivul blocat.
— Nu, reușesc să răspund. "Te rog, nu am vrut să o rănesc. Nu pot să merg la închisoare. Nu pot!... Nu primesc un avocat?... Un telefon?" Îl implor pe ofițer când iese din cameră. Îmi îndrept înapoi atenția către bărbatul potrivit. „Vă rog, domnule, a fost un accident”, suspin.
„Nu-i așa de duri acum?” el îmi zâmbește. „Să mergem, domnișoară Banks, am un program foarte încărcat și nu am timp pentru lacrimile tale”, oftă el și se îndreaptă spre ușă. Rămân așezat, încremenit de frică și șoc. „Ai două secunde să mă urmărești, altfel te las aici și las poliția să te arunce în închisoare”, se răstește el.
„Stai, ce?” Gâfâi și mă întorc să mă uit la el. Fă un semn către ușa deschisă în care stă și, fără să mă gândesc prea mult, mă ridic în picioare și mă grăbesc lângă el.
„Asta am crezut”, îl aud remarcând pe sub răsuflarea lui. Merge pe coridor cu pași mari cu care mă chinui să țin pasul.
— Unde mergem? îi șoptesc când trecem pe lângă polițiști care par să nu ne acorde deloc atenție. Mă ignoră ca nenorocitul nepoliticos care este și nici măcar nu se uită la mine până nu ajungem la lift. Apăsă butonul și se întoarce spre mine în timp ce așteptăm să se deschidă ușile.
— Spuneţi-mi, domnişoară Banks, sunteţi predispusă la atacuri de panică? întreabă el.
„Huh?” Răspund, puțin surprins de toată această situație.
— Dosarul tău spune că ai leșinat de la un atac de panică suspectat la fața locului și se pare că acum ești în pragul unui alt atac de panică. Deci, ceea ce întreb, fetiță, este dacă va trebui să te țin de mână pe parcursul călătoriei noastre? El se mârâie. Furia se aprinde în mine la cuvintele lui.
"Ei bine, îmi pare rău, domnule Perfect, am avut o zi al naibii, așa că scuzați-mă dacă sunt puțin supărat!" Suier la el, încrucișându-mi brațele pentru a-l spune cât de prost sunt. Îmi dă un alt zâmbet abia acolo și un semn din cap în ceea ce pare a fi aprobare. Liftul bate în acel moment, semnalând deschiderea ușilor și el pășește înainte fără un alt cuvânt. Îl urmăresc pe nemernic și stau lângă el. Mă uit cum se închid ușile, cu un sentiment ciudat că se închid din vechea mea viață.
„Collins”, spune el, smulgându-mă din gândurile mele ciudate, mă întorc pentru a-i arunca o privire întrebătoare. „Este domnul Collins”, spune el într-o șoaptă abia acolo, în timp ce se apropie periculos de mult și se uită în jos la mine. Atat de aproape incat cand trag respiratie pieptul meu il atinge pe al lui. Aerul se simte brusc încărcat în timp ce mă uit în ochii domnului Collins. Brațul care ține servieta îmi șerpește în jurul spatelui și mă trage la pieptul lui, făcându-mă să sufle. Rahatul ăsta e fierbinte. Își ridică cealaltă mână și îmi mângâie ușor obrazul cu un zâmbet secret, apoi, într-o clipită, mă prinde tare de bărbie. „Dormi”, cere el, cu ochii strălucind în albastru în timp ce vorbește. Ultimul meu gând înainte ca corpul meu să se închidă este că o să îngenunchez acest smucitură în mingi de îndată ce voi avea ocazia.