Capitolul 105

În momentul în care soarele a început să apune pe cer, numărătoarea inversă a început în adâncul minții mele. Se apropia cu fiecare secundă care trecea, până când m-am trezit stând în fața a mii de vârcolaci.

Inima îmi bătea cu putere în piept în timp ce priveam marea de oameni, miile de trăsături iluminate de ultimele fâșii de soare care se stingeau. Chiar și cu micile tresăriri de panică care îmi străbăteau șira spinării, mi-am amintit că nu sunt singur. Cuvintele familiei și prietenilor mei îmi înconjurau mintea, alungând îndoiala care persista la colțuri. Mi s-au ridicat firele de păr de pe brațe când am îndrăznit să privesc dincolo de mulțimea întinsă, spre pădurea care părea aproape neagră.

Puteam vedea firicelele de întuneric târâindu-se departe de raza luminii, doar observând... privind și așteptând sânge.