Capitolul 23 Preocuparea sinceră

"Stai. Nu mi-ai explicat de ce m-ai ajutat? Știu că mă urăști. De ce nu mă lași să mor?" întrebă Daniel cu o voce mică.

Emma tăcu o clipă. Încetul cu încetul, buzele i s-au curbat trist.

"Odată am fost abandonat când am căzut într-o prăpastie foarte adâncă. Nimeni nu a vrut să-mi dea o frânghie. Am fost forțat să suport întunericul și frica singur, până când în cele din urmă m-am târât și eu de acolo."