Capitolul 20

Gabriel

Era atât de moale, atât de dureros de moale încât m-a surprins pentru o clipă.

Pielea palidă a gâtului ei se simțea ca o catifea pe mâinile mele, ca o răscumpărare și o răzbunare pentru instrumentele morții pe care le folosisem de mai multe ori decât puteam număra. Erau aceleași pe care le foloseam acum, aceleași care pulsau în ton cu pulsul din gâtul ei, distrugând viața din forma ei tremurândă.