Capitolul 165

„Nu mă întreba despre ce vorbea acolo în spate, pentru că habar n-am... și da, sunt la fel de îngrijorat ca tine.” Tristan pufni de pe scaunul din dreapta, încruntându-se pe geam, spre zidul impenetrabil de întuneric care umplea pădurea și cerul nopții. Atitudinea lui provenea în mare parte din faptul că nu-l lăsam să conducă, dar aveam nevoie de distragere, deoarece frica din vocea lui Cassidy continua să crească cu fiecare noutate pe care o dădea.

"Ochi mov. Ce naiba a putut..."

— Lola, te rog, spune-mi care e apropierea ta... Vocea lui Cassidy a răsunat prin legătura mentală ca o șoaptă.