Capitolul 140

„ Luca!” Gâfâi, încă șocat, când trântește ușa în urma lui și o încuie. Dar nu scoate un cuvânt în timp ce se întoarce spre mine, încă livid, cu maxilarul încleștat. Am ochii mari pentru că – este supărat pe mine? Are de gând să...

Dar el doar închide distanța dintre noi într-un singur pas, mâna lui zburând în sus și doborându-mi șapca din cap într-o singură mișcare rapidă. Gâfâi din nou, mâinile îmi zboară până la păr –

„ La naiba știam asta,” mârâie Luca, cu ochii lui trecând peste fața mea, părul meu nările lui fulgerându-se în timp ce îmi ia în parfum parfumul meu adevărat, pe care pălăria mea l-a ascuns de săptămâni...